Despre noi

Despre Lerato


Povestile frumoase sunt cele care se rostesc la ivirea noptii si care se lasa purtate de adierea suava a unui vant timid, pentru a calatori peste tot. Sunt cele care se soptesc usor, de teama sa nu perturbe cumva echilibrul lumii. Sunt ca acele basme cu eroi care ne raman tiparite in minte si in suflet, dupa care ne ghidam copilaria si, de ce nu, parcursul profesional. Astazi vreau sa va spun o poveste despre aventura, despre urmarea unor visuri, despre ce inseamna sa crezi in tine si sa faci tot ce poti pentru a da voce ideilor tale.

Este povestea Lerato.ro.


Primele randuri le-am scris in 2014, atunci cand lumea se afla sub o mare amenintare (trebuie sa mentionam ca suntem pasionati de tot ce inseamna tehnologie). Oamenii deveneau din ce in ce mai panicati cand venea vorba sa mearga cu bicicleta, sa se catere pe o stanca, sa se dea intr-un roller coaster sau sa faca rafting, pentru ca telefoanele lor sau alte dispozitive nu erau in siguranta. Si ratau, astfel, momente unice. Asa ca am ales sa devenim protectorul dispozitivelor mobile. Ne-am transformat, astfel, intr-un erou cu norma part-time si ne-am propus sa alungam orice sentiment de nesiguranta atunci cand vine vorba de calatorii si de experiente unice. Aveam nevoie de ceva magic pentru a proteja aceste dispozitive de tot ce inseamna zgarieturi, cazaturi, ecrane sparte si sa evit alte drame datorate acestor intamplari. Am invatat formule magice, ne-am inconjurat de multi oameni frumosi, ne-am construit propria ostire si am spus DA unei mari provocari. Nu stiam ce vom gasi la capatul acesteia (nici acum nu stim ce o sa ne astepte la final), insa am avut curajul sa continuam. Si cum bine stiti vorba aceea „nu crezi, pana nu incerci pe pielea ta”, am pornit in cautarea unei solutii. Auzisem ca, in cealalta parte a lumii, pe un alt taram, exista doi eroi, Otterbox si LifeProof, care stiu formula magica pentru a proteja toate dispozitivele mobile. Am aflat secretul si am inceput sa testam produsele lor. Ne-am creat astfel propriile aventuri si asa am ajuns sa filmam in piscina, iar telefoanele noastre au fost cele mai chinuite dispozitive, asta dupa ce au fost scapate in rau si au cazut de pe stanci. Pentru ca ne-am dorit ca si cei din jurul nostru sa se bucure de astfel de momente, am luat decizia de a importa aceste produse. Si, iata cum, pe piata din Romania, telefoanele au devenit cei mai buni companioni de aventura, iar solicitarile pentru experientele extreme au inceput sa creasca.


Toate ca toate... da’ de unde ideea cu Lerato? Am vrut sa gasm ceva diferit, cu o rezonanta aparte si usor de tinut minte. In cazul in care va intrebati, Lerato inseamna dragoste si vine din limba Sotho, tocmai din Africa de Sud. Asadar, din dragoste pentru tehnologie, pentru tot ce inseamna ea astazi si importanta ei la nivelul degetelor noastre, din dorinta de a darui protectie si dragoste, s-a nascut Lerato.ro.


Pentru ca puterile unui erou se datoreaza, de obicei, sprijinului oamenilor din jur, noi continuam sa crestem odata cu increderea oferita de clientii nostri. Incercam sa raspundem nevoilor lor si sa venim in intampinarea problemelor si cerintelor tot mai rafinate (ce tin atat de protectie, cat si de design si, de ce nu, de semnatura personala), intr-un timp cat mai scurt, diversificand, totodata, in mod constant, oferta de produse protectoare.


Pe langa pasiunea pe care o punem in ceea ce facem, produsele noastre adauga functionalitati diferite si maresc capacitatea de utilizare a dispozitivelor mobile. Tehnologia devine parte din noi, mai ales in aceste momente in care lumea se schimba la fiecare clipire de ochi. Pentru mediile extreme, pentru locurile in care si telefoanele vor sa ajunga, am creat aceasta solutie si am adus carcase de protectie, special croite pe nevoile clientilor. Fie ca vorbim de platforme petroliere, turbine eoliene, activitati outdoor, mountain-bike sau alte sporturi extreme (acolo unde telefonul mobil poate fi utilizat la capacitatile sale maxime), am demonstrat ca povestile se pot scrie oriunde, oricum, oricand.Nu o sa inchei prin „Si-am incalecat pe-o sa...”, pentru ca povestea noastra este inca la inceput. Va spun doar „lectura placuta in continuare” pe Lerato.ro!



Din dragoste pentru tehnologie


Lerato.ro s-a nascut din pasiunea de a proteja. Fie ca este vorba de smartphone-ul din dotare, tableta de toata ziua sau indispensabilul laptop, cu toate sunt supuse, precum oamenii mari in ale caror maini falnice isi pun la treaba nanobitii de tehnologie si informatie, la randul lor, intamplarilor nefaste. Toate au nevoie de protectie.

Praf. Zgarieturi. Socuri. Apa. Lovituri. Corpuri straine. Si multi alti astfel de factori de “stres tehnologic” scurteaza viata, valoarea intrinseca si durata de exploatare a device-ului.

Echipa din spatele portalului Lerato.ro vine in ajutorul tehnologiei mobile si mai ales a pastrarii calitative a acesteia. Solutiile propuse si aduse in premiera in Romania reprezinta scuturi de aparare si prelungire a vietii si functionalitatii dispozitivelor mobile.

Branduri precum Otterbox, Lifeproof, UAG, iOttie sau Madotta reprezinta varful de lance actual in pastrarea si utilizarea in conditii optime a tuturor gadget-urilor, sustinand exploatarea lor in conditii optime in medii si conditii aspre.

 


Exclusivitate


Unic importator in Romania ale celor mai puternice branduri protective din SUA, Lerato.ro genereaza noutate si prospetime in piata carcaselor protective.

 


In miscare


Nu iti tine gadgetul in puf! Protejeaza-l si ia-l cu tine in orice aventura! Fie ca esti pasionat de mountain bike, catarari, motociclism, inot, enduro, pescuit, alergat sau alte activitati outdoor, fa din gadgetul tau cel mai de incredere aliat. Echipat corespunzator, device-ul tau devine cel mai bun companion! Ca si tine, are nevoie doar de echipament adecvat activitatii desfasurate! Carcase protective anti soc, ce dubleaza bateria sau care pot filma sub apa, sunt numai cateva dintre optiunile puse la dispozitie de catre echipa Lerato.ro.

 

Te asteptam cu bratele deschise, sfaturi pentru cea mai buna solutie pentru tine si device-ul tau, alaturi de un plus de energie pozitiva!

 

Lerato.ro



Loading...